Scapă de ochelari, repară-ţi vederea! Află povestea de succes a acestei cursante

„Salut Dan,

Îţi transmit câteva cuvinte referitoare la cursul de gimnastica vederii la care am participat, punctual şi matematic. 🙂

Justificare personală referitoare la participarea la curs:
1. Soţul meu a urmat cursul şi de atunci nu mai poartă ochelari şi îşi etalează ochii verzi tuturor (ai mei sunt în orice alt fel, numai verzi nu, dar tot vreau sa mi se vadă ochii când vorbesc cu un interlocutor deoarece consider că eliminând ochelarii dispare o barieră imaginară dintre vorbitori);
2. Machiajul sub ochelari este un sine qua non în viaţa unei femei care activează în mediul de afaceri; fără ochelari poţi fi şi mai naturală daca doreşti şi absenţa ridurilor o permite;
3. Investiţia în 3 perechi de ochelari (de vedere, de soare şi pentru condus noaptea) şi lentile de contact se ridică la o valoare semnificativă şi era constantă pentru că dioptriile creşteau încet şi sigur.

Premise înainte de curs:
1. În afara faptului că tu eşti oricum un tip carismatic şi mă aşteptam nu doar să mă relaxez, ci să mă simt şi bine la curs, alte aşteptări nu aveam la începutul cursului;
2. Pe parcurs îmi doream doar să terminăm cursul înainte de amurg pentru că rămăsesem fără ochelari şi nu exersasem asta de vreo douazeci şi ceva de ani;
3. La finalul cursului nu mi-am dorit teme de casă.

Concluzii la finalul cursului:
1. M-am relaxat şi m-am simţit extraordinar la curs, aşa cum mă aşteptam, nimic mai puţin, ba mai mult, m-am şi deconectat simţind un context calm şi în care am putut să îmi fac noi cunostinţe şi potenţiali colaboratori pe diferite tematici legate de serviciu şi timp liber;
2. Bineinţeles că am plecat în amurg ca să îmi pot învinge frica ce-o aveam, fără ochelari, cu dioptrii de -3,75 la ambii ochi, conducând prin oraş, cu aceleaşi slalomuri care mă caracterizează, de data asta puţin mai atentă pe unde calc :p;
3. Şi bineînţeles că la final am primit teme de casă, anume exerciţii pe care urma să le fac în perioada de timp următoare – altă ispită şi altă frică învinsă :p.

Aşa că pot să spun că mi-am învins nişte frici şi m-am simţit foarte bine. Totuşi cel mai remarcabil lucru care mi s-a întâmplat a fost în perioada imediat următoare de timp, când am condus fără ochelari şi toată natura era vioaie şi strălucitoare. Îi spuneam soţului că niciodată iarba nu a fost aşa verde, cerul aşa de albastru şi soarele atât de strălucitor. Soţul meu mi-a replicat: “Newsflash iubita, în fiecare an e la fel!”, însă eu nu mai văzusem aşa culori de la varsta de 10 ani, de când am început să port ochelari, la început pentru hipermetropie şi apoi miopie. Aşa că dacă este o emoţie pe care o mai simt încă (m-am obişnuit cu ea, însă când o conştientizez o retrăiesc de fiecare dată cu aceeasi intensitate) şi care este legată de acest curs, este bucuria de a trăi! Cu asta m-am ales eu din urma acestui curs şi îl recomand oricui vrea sa trăiască senzaţii extreme cu beneficii pe termen lung: fie condus seara fără ochelarii de-o viaţă, fie bucuria de a trăi în comuniune cu natura şi a fi efectiv prezent cu ea.

Sper că am reuşit să surprind cea mai mare parte din ceea ce pot spune despre acest curs. Mă bucur că am participat şi că acum beneficiez de efectele lui pe termen lung.

Mulţumesc foarte mult pentru tot!

Cu respect,
Oana-Elena M.
Business Development Manager”

Întâmpină primăvara fără ochelari! Înscrie-te şi tu în cercul câştigător! Apasă pe fotografia de mai jos şi află detalii despre următorul curs de gimnastica vederii:

gimnastica vederii

Dacă ți-a fost util, dă-i un share:

Categorii: Centrul Natura ChiEtichete: , , ,