(1/3) Cine suntem noi şi de ce să alegi Centrul Natura CHI?

Cine suntem noi?

Suntem o echipă de specialişti, în continuă creştere şi dezvoltare, ce cooperează între ei pentru a-ţi asigura cât mai rapid, uşor şi natural cel mai bun rezultat cu putinţă, cu efect pe termen lung.

La început am fost doar noi patru: Dan, Maria, Lavinia şi Laura Chihaia, o familie unită şi educată în spiritul sănătăţii holistice. Cele mai multe investiţii ale noastre au mers pe zona educaţiei şi dezvoltării umane. Da, noi suntem printre puţinele familii care au reuşit să rămână angrenate într-o afacere „de suflet”, ce se dezvoltă continuu, tocmai pentru că avem dragoste unul faţă de celălalt şi faţă de ceea ce facem, alături de o doză sănătoasă de perspective diferite.

Pe parcurs, am avut alături mai mulţi colaboratori frumoşi. Nucleul nostru a rămas stabil. Iar de curând, ni s-a alăturat Andrei, care face o treabă foarte bună. Pe viitor, ne propunem o extindere.

De ce să ne alegi cu încredere şi să fii clientul nostru fidel?

Dacă ce urmează să citeşti mai departe rezonează cu tine, înseamnă că suntem ceea ce cauţi:

1. Când ajungi la noi, eşti întâmpinat de o atmosferă caldă, luminoasă şi primitoare, pentru că aceasta este şi atmosfera în care nouă ne place să lucrăm. Spaţiul nostru este curat, intim, aerisit, liniştit şi înconjurat de natură.

2. Fiecărui pacient sau client, care se prezintă pentru un anumit serviciu, îi este acordat cu tihnă timpul şi interesul necesar, pentru că şi nouă ne place să fim ascultaţi şi trataţi cu atenţie şi grijă.

3. Când soliciţi un anumit serviciu de la noi, eşti întâmpinat de o prezenţă zâmbitoare, tinerească, sănătoasă şi pozitivă, pentru că noi am decis să practicăm ceea ce predicăm şi să îţi oferim cu integritate pachetul cerut cu un nivel maxim de coerenţă şi eficienţă.  

Sună bine până aici? Dacă ai ajuns aici cu lectura, înseamnă că te interesează să ai parte atât de o îngrijire profesionistă, cât şi de o relaţie de încredere şi deschidere cu medicul sau terapeutul tău. Apreciem asta, pentru că ne place să aducem aproape de noi oameni cooperanţi. Citeşte mai departe:

4. Nu suntem un centru de urgenţe. Chiar dacă putem ajuta şi în situaţii de urgenţă, toate programările fizice se fac pe bază de rezervare cu cel puţin o zi înainte. Avem şi servicii online de consiliere medicală sau terapeutică, cu care putem fi mai flexibili şi să îţi oferim soluţii sau terapie cu rezultate vizibile din primele zile. Vrem să îţi oferim cea mai bună direcţie pentru tine şi e important să te ajuţi şi în afara şedinţelor cu noi, să îţi exersezi răbdarea faţă de proces, încrederea în organismul propriu şi să respecţi programul nostru de lucru.

5. În fiecare şedinţă medicală sau terapeutică primeşti sugestii practice despre cum poţi lucra tu cu tine ca să fii din ce în ce mai bine, în fiecare zi, cu uşurinţă şi voie bună.

6. Noi ajutăm oamenii sănătoşi să fie mai sănătoşi. Ştim că, deşi e posibil să treci printr-o perioadă dificilă, parcă fără scăpare, când ajungi la centrul nostru, noi îţi dăm de înţeles:

  • că experienţa ta este tranzitorie,
  • că tocmai sănătatea din tine te-a determinat să acţionezi sau să ceri ajutor şi
  • că acel „mai bine” e aproape, pentru că tu îţi doreşti asta pentru tine şi cei dragi.

7. Recunoaştem în tine ceea ce ai uitat că există acolo, pentru că şi nouă ne place să ni se insufle încredere în procesul de vindecare.

8. În fiecare şedinţă, primeşti explicaţii despre cum funcţionează procesul de vindecare, pentru că şi nouă ne place să avem o înţelegere şi direcţie clară asupra ce se petrece în interiorul nostru.

Eşti fantastic! Interesul tău faţă de modul nostru de desfăşurare ne încântă. Am creat acest articol, tocmai pentru oameni ca tine, care înţeleg că nu e nevoie doar de o prescripţie sau o diplomă, ci de o înţelegere profundă a legilor de vindecare şi de o conexiune reală între doi oameni, care împreună cooperează pentru cel mai bun rezultat, stabilit de comun acord, şi se tratează reciproc cu respect şi smerenie, singura opţiune de relaţionare sănătoasă, în care fiecare are de învăţat de la celălalt şi este sincer în privinţa acestui lucru. Continuă să citeşti click aici >>>>> (2/3) De ce să alegi cu încredere Centrul Natura CHI şi să fii client fidel?

Dacă ți-a fost util, dă-i un share: