Cum s-a îmbolnăvit de boală Lyme şi s-a vindecat complet? Interviu cu dr. Maria Chihaia, medic specialist în medicina naturală

Care este părerea generală care se vehiculează despre boală? Că e un Bau-Bau rău şi nedorit. Suntem învăţaţi să o respingem şi să nu credem în vindecarea ei completă. Este, cumva, posibil ca majoritatea ofertelor medicale actuale să fie incomplete?

Totuşi, în tot acest ocean de informaţii şi oferte, câţiva dintre noi reuşesc, perseverează şi descoperă răspunsuri acolo unde mulţi nici nu s-ar uita după ele. Dr. Maria Chihaia este un astfel de exemplu. Maria a atins vindecarea completă prin propriile forţe. Desigur, această reuşită a venit după multe luni de frământări şi durere.

Suntem norocoşi să avem un astfel de exemplu printre noi. Acum 5 ani, pe vremea aceasta, făcea nopţi albe de durere. Dădea cu mopul prin pensiunea de vacanţă ca să-şi aline suferinţa, în timp ce toată lumea dormea. Dacă avea cheile şi de la pensiunile vecine, sigur le făcea lună şi pe acelea. Dar aşa, s-a mulţumit doar să mai albească un pic, cu fiecare noapte, podelele din lemn vopsit în maroniu.

Interviul pe care urmează să îl citeşti este lung şi plin de înţelepciune, pentru că descrie întocmai experienţa Mariei cu boala Lyme. Fără alte cuvinte introductive, te invit călduros să-i afli călătoria şi răspunsurile la întrebarea „Cum te-ai îmbolnăvit şi cum te-ai vindecată?”. Ceea ce urmează să citeşti sunt întocmai cuvintele sale:

Începutul

– Cum se îmbolnăvesc toţi oamenii? întreabă dr. Maria Chihaia. Şi tot ea răspunde amuzată:

– Pe ne-simţite.

– Cine vrea să se îmbolnăvească? continuă ea monologul spontan.

– Nimeni. Şi cu toate astea se întâmplă.

– De ce?

– Pentru că intrăm în rezonanţa prin care atragem problemele respective. Fără să vrem.

Şi eu am atras o înţepătură. Nu am văzut insecta, dar am văzut locul şi mi-am închipuit că nu e decât ceva obişnuit. Dar nu am ştiut inamicul, despre ce era vorba de fapt.

Sigur că, lucrurile au continuat în mod obişnuit. Nimic nu se schimbase. Viaţa a continuat cum e firesc: lucrezi, ai serviciu, ai familie, ai obligaţii. În cazul meu, mergeam şi la sală, posteam, căci era post, mergeam la cursuri, făceam curat în casă. Lucruri obişnuite.

Toate bune şi frumoase până când, înainte de seminarul cu Crina Vereş despre Noua Medicină Germanică de pe la sfârşitul lui noiembrie 2013, ceva s-a întâmplat.

Toată noaptea de dinaintea cursului nu am putut dormi. O durere maximă în zona fesei drepte m-a blocat complet. Nu ştiam ce este. Dar am gestionat-o cu blândeţe, cât mai simplu, natural, fără să mă alarmez. Puţin mă îngrijoram cum o să stau la curs a doua zi. Dar am putut sta. Eram fresh!

Mergând la sală, nu mai aveam dureri, decât din când în când noaptea. Dureri care nu mă lăsau să dorm. Pe o scară de la 0 la 10, depăşea durerea gradul zece.

Cu toate astea nu luam pastile anti-durere sau alte chimice. La un moment dat mi-am zis: „Maria, tu nu eşti normală. Cum suferi aşa? Ia ceva chimic.”

Am luat un anti-inflamator, dar nu a funcţionat deloc. Şi atunci am zis: „De ce să iau dacă tot nu funcţionează?”. În schimb căutam toate soluţiile homeopate, de toleranţă a durerii, de auto-sugestie, metode naturale de a mă ajuta.

Sigur, timpul a trecut, a venit revelionul, am mers la munte. La munte a fost o agravare pentru că nu puteam să dorm deloc. Noapte de noapte eram activă. Îmi ocupam timpul făcând treabă prin pensiune. Ceilalţi toţi sforăiau. Când venea ziua, dormeam. Acesta a fost concediul meu.

Îmi amintesc că oboseam urcând nişte scări. Îmi simţeam inima palpitând. Orice efort parcă era un chin. Nu aveam disfuncţii la mers. Doar inima mi-o simţeam puternic şi eram foarte îmbujorată. Avea loc o luptă în corpul meu.

Agravarea

La un moment dat, s-a manifestat o erupţie, aşa cum se descrie în boala Lyme. Dar pe care am gestionat-o gândindu-mă că orice este rău, corpul scoate pe piele şi este un lucru bun. Am urmărit-o, m-am ajutat natural cu ulei de oregano şi altele. Am urmărit-o până a dispărut.

Atunci nu am realizat încă despre ce era vorba. Până când, după revelion, mai aveam câteva zile din abonamentul la sală. Am mers pe 6 ianuarie, de Bobotează, la sală. Iar într-un exerciţiu în care trebuia să fac genoflexiuni, am căzut. Nu am mai avut control la piciorul drept. Instructoarea m-a văzut şi a crezut că e ceva alarmant. Dar eu, calmă, i-am răspuns: „Nu, stai liniştită, nu e nimic alarmant la asta”. Nu m-am alarmat deloc. Dar tot aşa, nu am ştiut ce este.

Timpul a trecut. Îmi aminteam că aveam dureri pe nervul sciatic drept şi simţeam că ceva efectiv mă mănâncă. De câţiva ani tot vroiam să mai slăbesc. Mergeam la sală să slăbesc şi nimic nu se întâmpla, nicicum, oricât de mult munceam. Din decembrie, însă, am slăbit brusc şi am ajuns la o greutate pe care o vedeam ideală pentru mine şi eram fericită că am slăbit. Dar nici nu puteam să mănânc prea mult. Ceva mă oprea să-mi dilat stomacul. Mă gândeam că e din cauză că mănânc prea puţin.

Găsirea răspunsului

Toate bune şi frumoase. La un moment dat, la sfârşitul lui ianuarie, într-o zi în care ningea foarte frumos în Iaşi, soţul meu, pasionat de schi, spune:

– Hai că am luat bilete la schi! Hai să mergem! Tocmai făcusem noapte albă şi i-am spus:

– Cum să merg la schi, când eu nu pot merge în casă? Ce să caut eu la schi?

 Atunci, nici nu ştiam să schiez. Doar să-l fi însoţit pe pârtie. Atunci i-am spus:

– Cred că am şi eu nevoie de un medic, să aflu ce e cu mine. Un medic neurolog.

Imediat, soţul meu a pus mâna pe telefon, a sunat pe colega de la cabinet, s-a consultat cu ea şi, desigur, nu am găsit pe nimeni disponibil, pentru că totul se face cu o programare. La fel ca la mine. (Te poţi programa şi online la unul din specialiştii noştri.)

Soţul meu era foarte preocupat să mergem la schi. Luasem deja bilete. În preocuparea lui de a găsi o soluţie, de la biroul la care stătea, se îndreaptă spre mine şi mă întreabă:

– Tu eşti doctor. Tu ce crezi că ai?

– Crezi că de la atâtea nopţi albe, durere, nu m-am întrebat? Dar nu ştiu ce este.

În liniştea de după, el preocupat fiind de mine, eu eliberându-mă de un „of” şi văzând că cineva se ocupă de mine – pentru că în toată perioada cât am suferit, din noiembrie, cu durerile alternative, nocturne, nu am deranjat pe nimeni cu preocuparea mea pentru problemă, pentru boală, pentru că nu mă vedeam bolnavă. Vedeam că este o luptă în corpul meu, dar nu ştiam despre ce este vorba. Şi nu am îngrijorat pe nimeni pentru a lua o măsură radicală.

– Toată situaţia-i sub control, zice Dan, soţul meu. Noi ştim ce facem. În acest moment al împărtăşirilor, Maria începe să râdă amuzată. Apoi reia firul poveştii de unde l-a lăsat, adică la întrebarea-cheie adresată ei, anume „Ce crezi că ai?”:

În liniştea de după, s-a întâmplat ceva miraculos – despre care am tot povestit pacienţilor şi tot continui să povestesc – cineva mi-a şoptit în urechea stângă: „Vezi că e în legătură cu înţepătura.” Realizez asta şi îi spun soţului meu:

– Vezi că e în legătură cu înţepătura – asta mi-a venit în minte, asta mi s-a şoptit.

O înţepătură care, prin septembrie mi-a apărut, când am fost la pescuit cu soţul. Am fost conştientă, dar nu am ştiut pericolul. Toată lumea a văzut-o. Şi eu am văzut că era mai deosebită, mai suspectă, dar nevăzând o insectă, nu am ştiut despre ce e vorba. Era situată în zona subaxilară, în stânga, ca o frăguţă, aproape de sutien, cu o aureolă roşiatică în jurul ei.

Când a venit informaţia „vezi că e în legătură cu înţepătura”, mi-a picat fisa:

– Da, e boală Lyme. Atunci, soţul meu spune:

– Ia vezi, aşa este?

Intru pe canalele de informare online şi era totul scris ca la carte, tot: exact simptomele, manifestările, studii de caz. Atunci soţul meu zice:

– Hai, care e tratamentul, că noi mergem la schi!

Mă uit şi evaluez ce tratament să iau. Acolo scria că trebuie să te internezi, să faci analize, să vezi că e faza a doua cu atingere organică, să iei doar antibiotice cu spectru larg. Atunci, pe loc, m-am auto-evaluat. Dacă eu sunt puternică, sunt sportivă, vegetariană, gândesc pozitiv, iau suplimente – deci sunt puternică – iau tratamentul cel mai simplu. Şi am luat doxiciclinum, o tabletă la 12 ore, timp de o lună. În acelaşi timp, luam un pumn de suplimente (vitamine şi minerale) pentru refacerea florei intestinale, refacerea neuronilor, creşterea imunităţii: Oregano Oil, Paraprotex, Acidophilus, B power, Oxymax, C1000, Lecitină, Mega B, Omega 3, White Willow, plasturi Detox Patch, Strong Bones. Luam cu pumnul, intensiv, să mă refac repede, să îi dau energie corpului, să nu ducă lipsă de nimic. Nimic nu era prea scump sau prea mult. Lucram şi la simbolistica simptomelor. Înţepătura înseamnă vina peste lucruri mici.  

Aşa că am plecat la munte. Pe drum, soţul meu îi sună pe cei mai apropiaţi prieteni. Căci unii dintre ei ştiau despre mine şi începuseră să se îngrijoreze.

– Gata, ştim ce are Maria! le spune soţul meu prin telefon. Să ne rugăm pentru ea să găsească soluţia de vindecare.

Vindecarea

Ajung la munte. Dacă nu mergea liftul, mergeam foarte greu de la demisol la masă. Eram susţinută de braţ ca să urc scările, că altfel nu puteam. Am observat şi în Iaşi că un simptom alarmant era că nu mai aveam conducerea nervoasă pe piciorul drept. Nu mai aveam reflexe pe piciorul drept. Trebuia să urc şi să cobor scările ţinându-mă de bară. Fără bară, o mică treaptă nu puteam să o urc. Şi am realizat cât de important e, atunci când eşti o persoană cu invaliditate, să ai aceste bare de susţinere.

Aproximativ după trei zile de la începerea tratamentului, puteam să dorm. Înainte eram surmenată, obosită de la nesomn. Între timp, aflu de la o prietenă despre un site, în care mai multe persoane îşi descriau experienţa cu boala Lyme, chinul lor. Mi-am propus să citesc, să aflu cum s-au vindecat, dacă s-au vindecat.

Aveam un semn de întrebare. Vindecarea se produce pe deplin sau nu? O să-mi refac complet funcţia piciorului drept, să pot merge pe dealuri, pe munţi, cu cortul sau o să fiu o invaliditate? Nu ştiam. Dar m-am rugat şi am întrebat pe Doamne-Doamne dacă o să mă mai fac bine. Şi El mi-a răspuns printr-un vis, din care m-am trezit odihnită, în care m-am văzut mergând la ţară în Neamţ, pe dealurile de acolo. Am interpretat visul ca fiind un semn divin. Ştiind că visele exprimă ce este în subconştient, unde se află trecutul, prezentul şi viitorul, am văzut visul ca pe un mesaj din viitor, în care eu o să pot să merg din nou pe dealuri.

Pentru mine a avut o mare importanţă acest vis pentru că nu mi-am mai consumat energia cu neîncredere sau preocupări: „dacă şi cum”, „dacă o să mă fac bine”. Acum, toată energia era constructivă: „de la zi la zi mă fac din ce în ce mai bine. Despre boală vorbesc la timpul trecut şi eu mă vindec deplin”.

Ajutată de ceea ce făceam ca medic, de competenţa dobândită de-a lungul anilor, am luat antibiotic, am făcut comandă de remediul homeopat Borelia din străinătate, am luat suplimente de la Calivita, am optat pentru şedinţe de drenaj limfatic şi m-am refăcut.

Timpul a trecut. Îmi amintesc că am fost la ziua finei mele, la o lună de la terapie şi încă mergeam cu o rigiditate pe piciorul drept. Dar aveam răbdare. Nu mă alarmam. Ştiam că o să mă fac bine.

Noi perspective

Toată această experienţă m-a învăţat că există oameni deschişi pentru medicina pe care o fac, că pot să lucrez uşor, nu cu gândul că este greu, că trebuie să depun un efort să conving, să suţin abordarea pe care o promovez.

În perioada de dinainte de a mă îmbolnăvi, aveam nevoie de o confirmare că ceea ce fac la cabinet e bine, iar o prietenă mi-a zis de o emisiune pe Digi Life, „Incurabilii”. Mă mai uitam când aveam timp şi vedeam diverse cazuri foarte grave de cancere, leucemii, boală Lyme. Nu am dat mare importanţă atunci. Nu trecusem prin boală. Acea emisiune a fost ca un balsam pentru mine. Îmi confirma că mai sunt oameni care lucrează ca mine, în medicina pe care o fac. Cu răbdare, perseverenţă, intuiţie, lucruri concrete – homeopatie. suplimente, regim alimentar, credinţă, rugăciune, mişcare, susţinerea familie – oamenii aceea se făceau bine.

Astfel, m-am configurat ca, din universul acesta care este atât de mare, să se selecteze doar oamenii care au nevoie de ce fac eu şi să vină aici, la Centrul Natura CHI; să simt că lucrez tot atât de uşor ca la cabinetul de medicină de familie, unde oamenii luau foarte uşor tot ceea ce recomanda medicul, aici  fiind o oarecare reţinere.

Mulţumesc şi fiicelor mele care practică alături de mine vindecarea holistică. Lavinia, care e medic, oferă ca şi mine consultaţii complete de biorezonanţă şi homeopatie, în care punem accent pe cauză şi dizolvăm simptomele pe termen lung. Iar Laura, care e psiholog şi organizează Atelierul de Bunăstare, în care îi învaţă pe oameni cum să redobândească starea de bine mult dorită, chiar şi în lipsa unui terapeut.

Restul e poveste. Între timp am început să merg pe stadion şi să îmi refac structurile musculare. M-am simţit din nou tânără, ca în perioada de tinereţe, când era o bucurie să alerg. Apoi m-am gândit ce soluţie bună era să acced la modul acesta de mişcare pentru a-mi configura greutatea.

Timpul a trecut mai departe. Universul mi-a trimis pacienţi cu aceleaşi probleme de sănătate nerezolvate, după diverse diagnostice făcute, fără o soluţie concludentă. Universul mi i-a trimis pentru că mi-a zis: „Uite, tu ai învăţat o lecţie, ajută-i şi pe alţii cu aceeaşi problemă de sănătate”.

Şi aşa am cunoscut un coleg de la IA-ŞI Urcă, care organiza un concurs de alergare Iaşi-n Trail, căruia i-am spus că voi participa şi eu. M-am înscris, am participat şi m-am simţit foarte bine. Povestea e scrisă într-un alt articol. Pentru a afla provocarea primului concurs de alergare a Mariei, apasă aici.

Acum văd alergarea ca o formă de echilibrare a activităţii intelectuale pe care o fac la Centrul Natura CHI. Mă bucură. Găsesc că este o contra-pondere a părţii fizice, pe tot ce fac la cabinet pe partea intelectuală şi sufletească. Mă echilibrez să fiu mai bună pentru pacienţi, pentru mine, pentru familia mea. Mă echilibrez să pot inspira şi motiva şi pe alţii, dacă se poate.

Mi s-a dat şansa revenirii după boală. Îmi amintesc că mi-am spus, la un moment dat, după ce m-am vindecat: „Mulţumesc lui Dumnezeu, de acum nimic nu mi se mai pare greu de făcut în viaţa asta, că totul este uşor. Să nu credeţi că nu uit. Dacă uit şi disper sau mă negăjesc, după un timp de reflecţie, în care îmi revin, realizez ce am spus şi mă reconfigurez, îmi revin. Acum, chiar îmi pare că nimic nu este greu să obţin. Fiecare dintre noi avem resurse neexplorate, necunoscute şi până nu trecem prin nişte provocări, nu ştim ce suntem în stare să depăşim.

Cine ştie cât aş mai fi amânat găsirea răspunsului dacă nu era vorba de o provocare în plus, cea de a merge la munte?

Rândul tău

Îţi mulţumim că ai parcurs şi tu această călătorie. Sperăm că a meritat.

Interviul cu Maria se încheie cu o întrebare şi o încurajare în acelaşi timp. Sunt multe lecţii pe care le putem extrage de aici.

Tu ce ai reţinut ca fiind important pentru tine? Scrie-ne printr-un comentariu ce te-a impresionat sau ţi-a ridicat întrebări.

Tu ce poveste de vindecare ai? Scrie-ne printr-un comentariu cum te-a ajutat Maria, Lavinia, Laura sau Dan prin activitatea lor.

În final, ţi-a plăcut articolul? Distribuie şi către prietenii tăi curioşi.

 

Atenţionare: Acest articol nu reprezintă un consult sau o recomandare medicală. A se lua legătura cu un specialist pentru un consult şi tratament personalizat. Pentru programări la cabinetul medical Centrul Natura CHI, intraţi pe site-ul nostru: www.homeopatie-biorezonanţă.ro.

Articol scris şi tehno-redactat de Laura Chihaia, psiho-terapeut de bunăstare.

 

 

 

Dacă ți-a fost util, dă-i un share:

Categorii: Centrul Natura ChiEtichete: , ,